Cunoscut în special pentru istoria sa milenară și monumentele antice impresionante, Egiptul de astăzi oferă mult mai mult de atât turistului modern. Plaje cu nisip fin și auriu, apa cristalină și limpede a mării, arhitectura remarcabilă și terapiile naturale sunt tot atâtea motive să vizitezi această țară cel puțin o dată în viață.

Egipt

Egiptul, ca zonă de legătură între Africa de nord-est si Orientul Mijlociu, iși are originile în timpul faraonilor.

Monumente construite cu mii de ani în urmă populează fertila vale a Nilului, incepând cu piramidele uriașe și Marele Sfinx din Giza, continuând cu Templul Karnak si mormintele din Valea Regilor din Luxor și până la Templul Kom Umbu de lângă Aswan.

Capitala Cairo găzduiește lăcașe de origine otomană precum moscheea Muhammad Ali și muzeul de egiptologie - un adevărat tezaur de antichități.

Cu zone întinse de deșert, ideale pentru aventuri și safari pe patru roți, incredibile recife de corali și epave explorabile pentru cei îndrăgostiți de apa mării și scufundări, sau croaziere de vis pe faimosul Nil, în Egipt vei avea întotdeauna foarte multe lucruri de făcut.

Iubitorii de plajă sunt oricând bineveniți în sudul peninsulei Sinai (în stațiuni de vis precum Sharm El-Sheikh) sau pe coasta Mării Roșii (in stațiunea Hurghada). 

Descoperă destinația ta de vacanță
Egiptul are o suprafață de aproximativ 1 milion de km pătrați, adică este de 4 ori și jumătate mai mare decât România, însă, spre diferență de țara noastră, are o suprafață arabilă de numai 40.000 km pătrați aflată în lungul râului Nil. Restul este deșert. Populația se apropie de 100 milioane de locuitori, fiind cea mai populată țară din Africa. Cel mai mare oraș din Egipt este Cairo cu peste 7 milioane de locuitori, urmat de Alexandria cu aproximativ 3,8 milioane si Al Jizah cu 2,4 milioane.

Republica Arabă Egipt este o țară mediteraneană care se întinde pe două continente: partea de nord-est a Africii și sud-vestul Asiei unite prin Peninsula Sinai. Se învecinează cu Regiunea Gaza (Palestina) și Israel în partea de nord-est, cu Golful Aqaba și Marea Roșie la est, Sudan la sud și Libia la vest.

Limba oficială este limba arabă, insă egiptenii folosesc foarte multe dialecte locale. O parte a populației vorbește limba coptă care provine direct din limba egiptului antic și este folosită și de către creștinii copți.

Din punct de vedere politic, Egiptul a devenit o republică semi-prezidențială după Revoluția Egipteană din 2011 și după demisia lui Hosni Mubarak, care a fost președinte timp de 30 ani. Președintele este ales o dată la șase ani, iar Parlamentul are două camere: Casa Reprezentanților și Consiliul Consultativ. La ora actuală există peste 100 partide politice în Egipt.
Din România se ajunge rapid în Egipt cu avionul cu o cursă de linie sau cu un zbor charter.

Zboruri de linie directe din România către Cairo oferă compania Tarom. Variante de zboruri indirecte către Cairo, Alexandria, Luxor, Hurghada sau Sharm el-Sheikh sunt multe și la tarife variate.

Din România există și curse charter oferite de unele agenții de turism tur-operatoare, în special către destinații de plajă precum Hurghada sau Sharm el-Sheikh. Un bilet pe o astfel de cursă directă charter către Egipt se poate cumpăra împreună cu servicii adiacente precum cazare, masă sau transfer în cadrul unui pachet turistic de vacanță.
Complexul Necropolis de lângă Cairo (Piramidele din Giza și Sfinxul) este un loc pe care trebuie să-l vezi măcar odată în viață. Este impresionant, covârșitor și inclus pe lista monumentelor UNESCO încă din 1979.

Templul Karnak și Valea Regilor din Luxor - două vestigii antice situate în apropiere una de cealaltă și de o importanță istorică deosebită. Templul din Luxor este locul in care mulți dintre faraonii Egiptului au fost încoronați, iar Valea Regilor conține peste 60 de morminte bogate de faraoni și nobili.

Croazieră pe Nil - este cel mai relaxant și interesant mod de a vizita templele dintre Luxor și Aswan, de a admira dunele de nisip precum și apusuri și răsărituri de vis. Poate fi cireașa de pe tort pentru o călătorie în Egipt.

Stațiunile moderne și apa limpede din sudul peninsule Sinai - nu ratați un sejur cu all inclusive la un hotel de 5 stele in Sharm el-Sheikh sau Dahab.

Cairo - capitala - este o atracție majoră prin celebrul Muzeu de Arheologie, Moscheea Muhammad Ali sau bazarul Khan el-Khalili.
Mulțumită istoriei sale milenare, culturii antice și locației excelente, pe malul Mării Mediterane, bucătăria egipteană se bazează pe ingrediente diverse atât din mare, cât și din câmpiile care acoperă vastul său teritoriu din nord și din lungul Nilului.

Invaziile și cuceririle din trecut au lăsat moștenire numeroase alimente din Orientul Mijlociu, făcând bucătăria din Egipt mai apropiată de cea arabă decât de cea africană.

Carnea este unul dintre cele mai folosite alimente în pregătirea mâncărurilor. De asemenea, pâinea și sosurile de iaurt, care seamănă cu cele turcești și greceaști din cauza expansiunii Imperiului Otoman.

Din bucătăria egipteană nu lipsește orezul, cu care sunt pregătite unele dintre cele mai populare mâncăruri ale sale, precum mashi și kushari. Este, de asemenea, o gastronomie bogată în dulciuri, unde găsești delicatese delicioase precum baclavaua.
Clima în Egipt este una caldă și uscată. Temperaturile medii variază între 14°C în ianuarie până la 28°C în iulie și august. Cea mai bună perioadă a anului pentru o vacanță în Egipt este din octombrie până în luna mai, deoarece vremea este ceva mai răcoroasă.

În timpul lunilor de vară, poate deveni foarte cald - peste 30 grade. Cel mai rece este în jur de 8°C sau 9°C noaptea în lunile de iarnă. În timpul iernii, maximele din timpul zilei sunt blânde, în jur de 20°C, mult mai plăcute pentru vizitarea obiectivelor turistice.

Scurt istoric

Încercarea de a face un scurt istoric al uneia dintre cele mai vechi civilizații umane, nu poate fi decât una sortită aprioric eșecului. Civilizația egipteană a înflorit continuu încă din preistorie. Chiar dacă conducătorii acesteia, scrierea, climatul, religia și granițele s-au tot schimbat in decursul mileniilor, Egiptul a supraviețuit miraculos până în zilele noastre.

Lumea egipteană a fost întotdeauna foarte bine conectată cu alte părți ale lumii, aducând și exportând bunuri, religii, alimente, oameni și idei. Pentru diverse perioade în istorie, vechiul Egipt se întindea mult în afara granițelor de astăzi, controlând teritorii care astăzi de află în Sudan, Cipru, Liban, Siria, Israel și Palestina. Pe de alta parte, zona a fost ocupată vremelnic de alte popoare precum perșii, nubienii, grecii și romani

Revărsările Nilului aveau loc anual între iunie și august, iar solul astfel fertilizat a fost vital pentru supraviețuirea Egiptului antic, de aceea fertilitatea a jucat un rol important în religia egipteană.

Conducătorii antici ai Egiptului au fost numiți în zilele noastre "faraoni", deși în trecut ei foloseau o serie de nume diferite legate de titulaturile regale.

Primele sate dependente de agricultură au apărut în zona cu peste 7000 ani în urmă, iar primul oraș capitală a purtat numele de Memphis. Clima Egiptului era mult mai umedă în istorie decât este în prezent, astfel încât unele zone care acum sunt aride, erau fertile în trecut.

Fotografie de Souza_DF

Istoria Egiptului a fost în mod tradițional împărțită în 30 dinastii începând cu preotul Manetho care a trăit în secolul III I.H. Dinastiile 3-6 datează din aproximativ 2650–2150 î.Hr. și sunt adesea grupate de către oamenii de știință într-o perioadă numită „Vechiul Regat”. În acest timp au fost dezvoltate tehnici de construire a piramidelor și au fost construite piramidele din Giza.

Savanții se referă la dinastiile 18-20 ca la „Noul Regat”, o perioadă care a durat între 1550–1070 î.Hr. Poate că cel mai faimos site arheologic din această perioadă este Valea Regilor, care găzduiește mormintele multor conducători egipteni din această perioadă, inclusiv cel al lui Tutankamon al cărui mormânt bogat a fost găsit intact.

Dinastiile 25-31 (data ca. 712–332 î.Hr.) sunt adesea menționate ca „perioada târzie” de către cercetători. Egiptul a fost uneori sub controlul puterilor străine în această perioadă. Conducătorii dinastiei a 25-a erau din Nubia, o zonă aflată acum în sudul Egiptului și nordul Sudanului. Perșii și asirienii au controlat, de asemenea, Egiptul în momente diferite în timpul perioadei târzii.

În anul 332 Î.Hr., Alexandru cel Mare i-a izgonit pe perși din Egipt și a inclus ținutul în Imperiul Macedonean unde a rămas până pe vremea Cleopatrei a VII-a care s-a sinucis in anul 30 Î.Hr. după pierderea bătăliei cu împăratul roman Augustus. Astfel, Egiptul a devenit parte din Imperiul Roman.

În mare parte a istoriei antice a Egiptului, poporul său a urmat o religie politeistă în care erau venerati un număr mare de zei și zeițe. Unul dintre cei mai importanți a fost Osiris, zeul vieții de apoi. Abydos a fost un centru de cult important pentru acesta și numeroase temple și altare au fost construite aici în onoarea lui. Orientarea în viața de după moarte era vitală pentru egiptenii antici, care credeau că morții pot ajunge într-un fel de paradis, unde ar putea trăi pentru totdeauna. Morții egipteni erau uneori mumificați, păstrând cadavrul și uneori erau îngropați cu incantații care îi ajutau să navigheze în lumea vieții de apoi.

Când Egiptul a intrat sub stăpânire grecească și romană, zeii și zeițele lor au fost încorporați în religia egipteană. O altă schimbare majoră a avut loc după primul secol d.Hr. când creștinismul s-a răspândit în Egipt. În acest moment, gnosticismul, o religie care încorpora unele credințe creștine, s-a răspândit în tot Egiptul.

Islamul a devenit popular în toată țara după 641 d.Hr., după ce țara a fost capturată de o armată musulmană. Astăzi, islamul este practicat de majoritatea locuitorilor Egiptului, în timp ce o minoritate a rămas creștină, ca parte din Biserica Coptă.

 

Cele mai interesante atracții turistice din Egipt

Dacă mergeți în Egipt pentru prima dată, piramidele din Giza, o croazieră pe Nil și o vizită a comorilor arheologice de la Luxor ar trebui să fie pe lista obiectivelor importante de văzut. Dar Egiptul oferă mult mai multe experiențe fascinante. Aventurați-vă în deșert și vizitați oazele, faceți scufundări în Marea Roșie sau cățărați-vă în vârful Muntelui Sinai pentru a simți adevăratul Egipt!

Faimoasele Piramide din Giza

Piramidele din Giza împreună cu Sfinxul și o serie de morminte mai mici, constituie unul dintre cele mai emblematice obiective turistice din lume.

Piramidele din Giza au fost ridicate acum aproape 5000 de ani, odată cu primele înregistrări ale istoriei umane.

Marea Piramidă din Giza, cunoscută și sub numele de Piramida lui Khufu sau Piramida lui Keops este cea mai veche dintre cele trei piramide din complexul de la Giza. A fost construită în jurul anului 2570 Î.Hr. și este cea mai veche dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice. Mai mult decât atât, este singura care a supraviețuit aproape intactă. 

Fotografie de Andreea Ch de la Pexels

Acordați-vă un răgaz de minim 3 ore pentru a intra în Marea Piramidă, pentru a vizita Punctul Panoramic, pentru o scurtă plimbare cu cămila, pentru a vizita Muzeul Bărcii Solare a faraonului Keops și pentru a vă fotografia cu Sfinxul.

Croazieră pe Nil

Nilul este inima Egiptului. Pentru mulți vizitatori, o croazieră de mai multe zile pe acest râu care a asistat la înflorirea epocii faraonilor, este punctul culminant al călătoriei in Egipt.

Croaziera pe Nil este, de asemenea, cel mai relaxant mod de a vedea templele care împânzesc malurile râului pe ruta dintre Luxor și Aswan, plus răsăritul și apusul soarelui peste malurile împânzite de palmieri și susținute de dune de nisip. Este una dintre cele mai liniştite și relaxante privelişti ale Egiptului.

Cele două atracții faimoase pe o croazieră pe Nil sunt Templul lui Kom Ombo și Templul lui Horus dini Edfu, unde opresc toate vapoarele de croazieră.

Cele mai multe vase de croazieră pleacă fie din Luxor, fie din Aswan.

Templul Karnak din Luxor

Acesta este unul dintre cele mai mari complexe religioase care au fost construite vreodată și veți fi fascinați de dimensiunea și amploarea proiectului. Templul Karnak a fost dedicat zeilor egipteni antici, dar adăugiri au fost făcute timp de mii de ani, mult după ce ultimii faraoni au dispărut.

Există săli mari, statui uriașe și nenumărate încăperi și cripte care așteaptă să fie descoperite în acest enorm muzeu în aer liber.

Valea Regilor de lângă Luxor

Valea Regilor este, fără nicio îndoială, cel mai faimos site arheologic din lume. Este locul unde au fost îngropați, în morminte extravagant decorate, faraonii care au condus Egiptul între 1539 și 1075 Î.Hr. Sunt peste 60 de morminte aici, deși numai cateva sunt deschise publicului. În prezent, opt astfel de monumente sunt incluse în aria de vizitare dintre care puteți alege doar trei pentru a le vizita cu biletul de intrare.

Cu o taxă suplimentară, puteți, de asemenea, vizita mormintele lui Seti I, Tutankhamon și Ramses al V-lea și al VI-lea. 

Cairo

Prăfuita capitală a Egiptului este unul dintre cele mai întinse orașe din lume găzduind peste 17 milioane de oameni. Construit pe malul Nilului, Cairo este un oraș islamic cu iz medieval, cu un orizont veșnic cețos și clădiri de culoare bej, presărate cu antene TV.

Construit în apropiere de capitala antică Memphis, Cairo-ul modern este un punct de plecare popular pentru croaziere pe Nil și pentru vizitarea Piramidelor din Giza, aflate chiar la periferia orașului. 

La Muzeul de Egiptologie de renume mondial din Piața Tahrir, vizitatorii pot vedea de aproape comoara lui Tutankhamon, precum și mumii și alte artefacte din trecutul antic al Egiptului.

Cele mai vechi moschei ale orașului merită și ele vizitate. Datând din secolul al IX-lea, când fatimidii au făcut din oraș capitală, Moscheea Ibn Tulun este cea mai veche din Cairo. Uimitoarea Cetate și Moscheea lui Mohammed Ali Pasha, cunoscută și sub numele de Moscheea de Alabastru pentru edificiul său alb strălucitor, a fost numită după omul care este considerat fondatorul Egiptului modern.

Când ați văzut destule dintre atracțiile istorice din Cairo, simțiți atmosfera adevărată a Egiptului, scufundându-vă în viața de zi cu zi. Faceți o baie de mulțime la cumpărături într-una dintre piețele haotice ale orașului, cum ar fi bazarul Khan al-Khalili, fumați niște narghilea printre localnici la un Ahwaz local sau scăpați de căldura din interiorul orașului cu o excursie aerisită cu feluca de-a lungul Nilului.

Abu Simbel

Chiar și într-o țară plină de temple, Abu Simbel este ceva special. Acesta este marele templu al lui Ramses al II-lea, împodobit cu statui colosale stând de pază în exterior și cu un interior decorat somptuos cu picturi murale.

Renumit pentru proporțiile sale megalitice, Abu Simbel este cunoscut și pentru incredibila minune inginerească realizată de UNESCO în anii 1960, care a supervizat mutarea întregului templu din poziția sa inițială pentru a-l salva de la dispariția sub apa în creștere a barajului de la Aswan.

Astăzi, explorarea site-ului Abu Simbel atât despre admirarea triumfului acestui efort internațional de salvare a complexului templului, cât și despre a admira realizările constructive uimitoare ale lui Ramses II.

Scufundări la Marea Roșie

Sub suprafața Mării Roșii se află o altă lume la fel de fascinantă precum templele și mormintele de pe uscat. Recifele de corali din Marea Roșie sunt renumite printre scafandrii atât pentru coralii moi expuși, cât și pentru cantitatea mare de viață marină, variind de la pești colorați de recif și nudibranhii, la rechini, delfini, țestoase, raze și chiar dugongi.

Pentru scafandri, cel mai faimos oraș din care să începi explorarea este Sharm el-Sheikh din Peninsula Sinai, cel mai apropiat de recifele Parcului Național Ras Mohammed, precum și de recifele din Strâmtoarea Tiran.

Pentru a face scufundări în strâmtorile Gubal, mergeți la Hurghada sau El Gouna de pe coasta Mării Roșii, în timp ce scafandrii avansați ar trebui să viziteze stațiunea Marsa Alam, cea mai apropiată bază pentru scufundări în destinațiile de scufundări „deep sud” ale Egiptului.

Pe lângă viața peștilor și coralii, Marea Roșie este o destinație importantă pentru scufundări la epave. Cea mai faimoasă epavă este Thistlegorm, o navă de marfă britanică din cel de-al Doilea Război Mondial, care era pe cale să aprovizioneze trupele aliate când a fost bombardată de germani în 1941.

Astăzi, site-ul este considerat de scafandri ca fiind unul dintre primele cinci destinații de scufundări la epave din lume datorită încărcăturii vaste de mașini, motociclete și suveniruri din al Doilea Război Mondial care pot fi văzute atât împrăștiate pe fundul mării în jurul epavei, cât și în interiorul navei.

Excursii cu barca la epavă sunt organizate atât din Sharm el-Sheikh, cât și din Hurghada.

Orașul Aswan

Situat pe malurile glorioase ale râului Nil, Aswan a fost în mod tradițional ultima frontieră a regatelor egiptene. Dincolo de Aswan, cultura și oamenii s-au schimbat, și se întâmplă și astăzi. Acest lucru face din Aswan un punct de contopire minunat atât al culturii contemporane, cât și al istoriei antice și veți descoperi că este un loc extrem de interesant de explorat.

Puteți vizita o mulțime de bazaruri, moschei, biserici și excelentul Muzeu al Nubienilor.

La plajă în sudul peninsulei Sinai

Sudul peninsulei Sinai este paradisul călătorului îndrăgostit de apa mării și de plajă.

Sharm el-Sheikh este un oraș stațiune în stil european plin de hoteluri de lux, restaurante internaționale și multe variante de distracție. O destinație preferată de europeni pentru vacanțele de iarnă la soare, multe dintre resorturile de aici se adresează familiilor cu pachete de vacanță all-inclusive de una sau chiar două săptămâni.

Dahab este o stațiune de litoral discretă, destinată mai alez călătorilor cu buget redus, ideală. atât ca punct de plecare pentru excursii și aventuri în deșert cât si pentru a lenevi la mare. Este cunoscută în special pentru ofertele sale ieftine de pachete de scufundări și pentru zona de plajă a lagunei, unde windsurfing și kitesurfing sunt activitățile principale.

Pe coastă, între orașul-port Nuweiba și orașul de graniță Taba, se află refugiile de cabane de bambus care îți oferă posibilitatea de a fugi de aglomerație și de plajă.

Piramida în trepte a lui Djoser din Saqqara

Saqqara (sau Sakkara), este necropola orașului egiptean antic Memphis. Este o zonă cu multe piramide, incluzând Piramida în trepte a lui Djoser, cea mai veche construcție de piatră din lume.

După aproape 15 ani de lucrări de resturare, pe 5 martie 2020, Piramida in trepte a fost redeschisa publicului. Acum puteți coborî prin culoarul de scări înguste pentru a vă plimba prin labirintul de tuneluri de sub piramidă.

Deșertul Alb

Cea mai insolita minune naturală a Egiptului este Parcul Natural Deșertul Alb, în Deșertul de Vest, chiar la sud de Oaza Bahariya.

Aici, vârfuri de cretă în formă irealistă și bolovani uriași se profilează peste platoul deșert, creând o scenă care arată ca aisbergurile care s-au trezit blocați în mijlocul unui peisaj de nisip.

Acest mediu extrem de pitoresc arată ca un decor dintr-un film științifico-fantastic și este o destinație preferată pentru excursii în deșert cu autovehicule 4x4 și camping peste noapte, ambele fiind cel mai ușor organizate din Oaza Bahariya.

Pentru fanii și aventurierii deșertului, acesta este locul de joacă suprem, în timp ce turistul sătul de temple și morminte se va bucura în tihnă de acest peisaj natural spectaculos.

Templul lui Horus din Edfu

Chiar dacă nu este cea mai veche construcție din Egipt, Templul lui Horus din Edfu este una dintre cele mai bine conservate. Structura din gresie a fost ridicată între anii 237 și 57 î.Hr. de regii ptolemeici, care au dedicat-o cultului zeului șoim Horus. Când păgânismul a fost alungat, templul abandonat s-a umplut cu nisip de deșert care și-a păstrat intacte reliefurile și statuile fabuloase. Este deschis zilnic de la 8:00 la 17:00.

Alexandria

Alexandria este un oraș cu o istorie incredibil de bogată. Localizarea lui la Marea Mediterană a făcut din acesta o răscruce de drumuri pentru diverse culturi timp de mii de ani. În timp ce orașul oferă o mulțime de lucruri fascinante și interesant de experimentat, cele mai vizitate atracții sunt Muzeul Național Alexandria și Biblioteca Alexandrina.

Muzeul Național oferă un tur frumos și extrem de interesant prin istoria orașului, din cele mai vechi timpuri până în perioada modernă, și vă oferă o idee despre câte culturi au traversat orașul în diferite momente de-a lungul istoriei. Între timp, versiunea recreată a bibliotecii antice din Alexandria este o mărturie a artei moderne de restaurare. Nu numai că evidențiază măreția și importanța clădirii căreia îi aduce un omagiu, dar chiar și acum servește ca gazdă a multor artiști internaționali, precum și a unei varietăți de muzee faimoase.

La plajă în Hurghada și Marsa Alam

Hurghada este o destinație preferată pentru amatorii de scufundări, iubitorii sporturilor de apă și cei care vor să se relaxeze la soare. Aici veți găsi foarte multe resorturi luxoase de 5 stele cu grădini extrem de îngrijite, piscine întinse, restaurante de lux, și, bineințeles, facilități excelente de SPA si sporturi nautice. Insulele Giftun din largul mării sunt o destinație idilică pentru excursii de o zi. 

Marsa Alam și-a câștigat o reputație ca fiind unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru a înota cu delfinii sălbatici. excursiile pleacă din portul de agrement și se îndreaptă către reciful Samadai, cunoscut local sub numele de Casa Delfinilor. Reciful în formă de potcoavă găzduiește un grup rezident de delfini spinner, care sunt de obicei fericiți să interacționeze cu scufundătorii. Amintiți-vă că, deși întâlnirile cu delfinii sunt probabile, acestea nu sunt niciodată garantate.

Mormântul lui Nefertari din Valea Reginelor

Acest monument funerar dedicat reginei Nefertari și localizat în Valea Reginelor, pe malul vestic în Luxor, este cel mai spectaculos mormânt pe care îl puteți vizita în Egipt. Este supranumit "Capela Sistină a Egiptului Antic". Nivelul de detalii este uimitor și culorile de aici sunt mai vibrante decât în oricare alt monument de acest gen.

Nefertari (ceea ce însemna în limba Egipteană veche "Cea mai frumoasă"), a fost soția faraonului Ramses al II-lea, una dintre cele mai frumoase regine ale Egiptului si o personalitate de seamă a Egiptului Antic. Deși a avut un harem de soții, se spune că Ramses a fost incredibil de devotat lui Nefertari și era obsedat de frumusețea ei. 

Templul lui Hatshepsut

Hatshepsut a fost al cincilea faraon al dinastiei XVIII și a doua femeie faraon care a condus Egiptul Antic începând cu anul 1478 Î.Hr.  În timpul cât s-a aflat la putere, ea a dezvoltat cu succes schimburile economice cu alte popoare și a demarat importante proiecte de construcție precum templul Deir el-Bahri.

Hatshepsut a ridicat o multitudine de construcții de-a lungul Văii Nilului, dar, de departe, cea mai importantă construcție este templul mortuar Hatshepsut. Arhitectura unică bazată pe coloane este una admirată de istoricii de artă și a fost neegalată până în timpurile Greciei Clasice. 

 

Egipt video